Doamna profesoară, dr.Irina Airinei ne-a dezvăluit o lume artistică inedită, necunoscută publicului românesc. Este vorba despre creațiile scriitorilor evrei, originari din țara noastră, care își publică operele în limba română. Târgul de carte evreiască de limbă română de la Tel Aviv este o premieră în comuniunea dintre cele două nații, mai apropiate, ca niciodată.Read More
Un dialog interesant cu avocatul dr. Mihai Nicolae, președintele Institutului ”Frații Golescu”, despre românii de pretutindeni. O experință vastă în studierea situației românilor de la graniță, care trăiesc în alte țări și care luptă pentru propria identitate.Read More
Într-o scrisoare document, mareșalul Ion Antnescu îi acuză pe liderii partidelor politice de distrugerea României din anul 1940, justificând, în același timp, de ce Armata Română a trecut Bugul și a continuat războiul împotriva URSS și după eliberarea teritoriilor românești.Read More
La mulți ani, românilor de pretutindeni!Read More
Cel mai mare dușman al poporului român, în primul război mondial, pare să fi fost corupția, nu inamicul de pe front. Potrivit unor documente ale vremii, furtul, mita, traficul de influență, delăsarea, la nivelul elitelor conducătoare, au sabotat mașina de luptă a Armatei, lăsând soldatul român, în picioarele goale, în fața dușmanului. Un material documentar […]Read More
Noua tv, în colaborare cu Evenimentul istoric, continuă seria dezvăluirilor legate de crimele hortyștilor De această dată, vă prezentăm filmul crimelor așa zisului intelectual ungur, Albert Wass, care, din răzbunare, a participat la uciderea mișelește a unor familii mixte, din Ardeal, propovăduind supremația rasei pure a maghiarilor din interiorul arcului carpatic. Deși a fost condamnat […]Read More
Cum intervenim medical pentru durerile de spate, cu doctorul Andrei Costin Tutovanu, medic specialist ortopedie-traumatologie, doctor în științe medicaleRead More
Istoricul Florian Bichir dezvăluie că Masoneria a fost de partea României în realizarea Marii Uniri și a părăsit Ungaria, în 1920, acuzând regimul Bela Kun de încălcarea drepturilor omului. Și acum Viktor Orban este în război cu masoneria, pe care o acuză de susținerea realizării Marii Uniri a României. În această dispută Masoneria a recunoscut […]Read More
Bătălia de la Stalingrad din 1942 a însemnat sute de mii de victime în rândurile românilor. Morți, răniți, prizonieri. Din păcate, mii de soldați au fost dați dispăruți și nimeni nu s-a interesat de soarta lor. Regimul comunist nu a dorit să deranjeze foarte mult marele vecin de la Est, iar după 1989, autoritățile noastre […]Read More
Interviu cu Ștefan Pirpiliu, analist politicRead More